Noutăți

Planuri ambiţioase pentru 2019

Publicat în: 31 Ianuarie 2019

Planuri ambiţioase pentru 2019

 

 

 

2019 va fi cu siguranţă un an special pentru Sergiana Grup

 

Argumentele care susţin această afirmaţie se desprind din evoluţia Grupului în 2018. A fost anul care a debutat cu o schimbare la vârful echipei executive, Diana Zahariea înlocuindu-şi tatăl – Tudor Neculoiu – în funcţia de director general al companiei Sergiana Prodimpex, nucleul Grupului.

La nivel global, cifra de afaceri consolidată a crescut în 2018 depăşind 301 milioane lei, iar principalele divizii comerciale şi-au continuat programul de creştere a forţei de vânzare. Astfel, la finalul anului, magazinele au atins nivelul a 58 de unităţi, iar restaurantele au marcat al nouălea punct pe harta reţelei prin Sub Cetate, restaurantul deschis în Râşnov.

Toate aceste proiecte au în comun investiţii atât în logistică şi tehnologie, cât şi în resursa umană. De aceea ne mândrim cu încă un indicator: volumul personalului angajat a crescut cu 7,6%, în condiţiile în care mare parte dintre domeniile în care activăm suferă de o fluctuaţie considerabilă a personalului, iar piaţa naţională a forţei de muncă înregistrează un pronunţat deficit. Astăzi marea familie Sergiana numără peste 1300 de membri! Ne place să credem că programul demarat în urmă cu aproape trei ani, program prin care ne-am propus să îmbunătăţim condiţiile de muncă şi să alocăm fonduri pentru creşterea gradului de calificare  şi perfecţionare a resursei umane, a început să dea roade. În acelaşi timp, implicarea socială a companiilor a crescut.  Asociaţia Sergiana Grup a înregistrat 810 persoane care au direcţionat cota de 2% din impozitul pe salarii, iar sumele adunate pentru cauze caritabile au crescut de la 25,9 mii lei în 2017, la 82,7 mii lei în 2018!

Toate acestea sunt motive pentru care Sergiana s-a angajat cu încredere în noua etapă deschisă de 2019. Avem în faţă un traseu jalonat de investiţii în logistică, pentru că ne propunem înnoirea parcului auto, inaugurarea unui sediu administrativ care să reunească toate departamentele, deschiderea de noi magazine şi a celui de al zecelea restaurant. În acelaşi timp, preocuparea pentru dezvoltarea resursei umane va continua prin noi programe de calificare şi perfecţionare, „Şcoala Sergiana” pregăteşte lansarea Manualului Angajatului, iar un nou sistem de compensaţii şi recompense stă în sarcina managementului executiv.

Trebuie însă să nominalizăm două momente care vor marca în 2019 Calendarul Sergiana.

Primul va fi lansarea noii ferme de reproducere, al cărui obiectiv este îmbunătăţirea caracteristicilor porcilor care vor popula complexul Europig. Este vorba de un proiect  ambiţios şi laborios, situat mai degrabă la graniţă cu activitatea cercetătorilor, decât în zona crescătorilor de animale. Aceasta pentru că se bazează pe  îmbunătăţiri genetice obţinute doar prin controlul şi selecţia reproducătorilor. Investiţia este şi ea pe măsura acestor obiective, proiectul înglobând până la această oră circa 5 milioane de euro.

Al doilea moment va însemna bucurie şi emoţie pentru că vom aniversa 25 de ani de la lansarea mărcii „Sergiana Poiana Mărului”.

 

În rest, sunt definitorii cuvintele prin care Diana Zahariea şi-a prezentat opţiunea strategică pentru 2019: ”Am avut mereu o strategie de creştere, dar anul acesta vom aborda una de diferenţiere. Aşa am pornit această afacere, de la credinţa că diferenţa o face CALITATEA, iar 25 de ani acesta a fost argumentul nostru şi ne-am bucurat de faptul că aşa ne-au perceput şi clienţii. Acum suntem în faza în care trebuie să ne asumăm acest lucru în fiecare zi şi în fiecare acţiune a noastră. Pentru că atitudinea demonstrează modul în care ne raportăm la ceea ce este în jurul nostru, pentru că atitudinea este o alegere care depinde de noi şi pentru că ATITUDINEA DĂ ALTITUDINEA!”.

Iar 2019 va fi cu siguranţă un an special pentru Sergiana Grup.

Mai multe articole din categoria "recomandări"
Sergiana
Dinamică şi Responsabilitate
2019 va fi cu siguranţă un an special pentru Sergiana Grup