
6 MEŞTERI, MĂCELARI ŞI BUCĂTARI, PENTRU BUNĂTĂŢURI DIN ARDEAL!
Sergiana salută iniţiativa organizatorilor CARNEXPO Grill 2022 de a include - în premieră! - în programul evenimentului şi Top Chef MACELAR, o competiţie a măcelarilor profesionişti. Acest gest reprezintă o recunoaştere a valorii profesiilor tradiţionale, poate chiar o formă de restituire istorică, inclusiv prin racordarea acestor profesii la actualitatea tehnologică. De altfel, acest deziderat este parte din valorile prin care s-a definit Sergiana şi pe care continuă să le promoveze.
Echipa înscrisă de Sergiana în competiţia de la Top Chef MACELAR reuneşte trei generaţii de profesionişti, măcelari şi bucătari, care şi-au asumat misiunea de a reprezenta marca Sergiana Poiana Mărului.
În 5 şi 6 Mai, la Olimp, Sergiana şi meşterii care dau gust Bunătăţurilor din Ardeal vă invită la CARNEXPO Grill 2022, un eveniment care va fi cu siguranţă o sărbătoare a gastronomiei româneşti.